"Aș vrea să absorb niște bani." Cam așa sună primele cuvinte ale unui potențial client. Următoarele minute (uneori, zeci) sunt dedicate aflării intenției reale ale partenerului de discuție. Treptat, aflu de la oameni informații ca acestea:
-am un teren și vreau să fac ceva pe el;
-vreau și eu o combină;
-mă pricep la energii și vreau să fac un centru medical;
-în satul în care am crescut e o biserică veche și aș vrea să o restaurez;
-vreau să organizez un festival internațional;
-am văzut și eu că au luat unii niște bani europeni și vreau și eu
-......etc.
După aceea, în majoritatea cazurilor, urmează dezvrăjirea:
-câștigarea unui proiect nu este un eveniment sigur;
-o idee, oricît de bună, nu este suficientă pentru a conduce la un proiect finanțabil;
-banii europeni pot fi gratis, dar nu sînt deloc ieftini;
-cheltuirea banilor europeni este mai riscantă decât cheltuirea unui credit bancar;
-sumele incluse în bugetul proiectului sunt, aproape întotdeauna, mai mici decât sumele care vor fi cheltuite în realitate.
-ș.a.m.d.
De cîteva ori, după ce dezamăgisem, deja, potențialul client, am fost întrebat: Dar, dumneavoastră, nu vreți să faceți bani?!
Desigur că vreau să câștig din munca mea, doar că nu vreau s-o fac pe seama clientului. Cei care solicită serviciile unui consultant care oferă și garanțiii verbale că proiectul va fi câștigat ignoră (deși majoritatea nu știu) că pericolul nu este să nu câștige un proiect, pericolul real este să câștige un proiect care îi duce în faliment sau care îi va costa mult mai mult decât ar fi fost dispus să cheltuiască. Multe dintre firmele de consultanță din piață sunt înființate de persoane care au lucrat în diferite autorități care au implementat programe de finanțare. Principial, o astfel de împrejurare este una plăcută, fiindcă o astfel de persoană se presupune că are o bună cunoaștere a programului de finanțare.
Din păcate, iar clienții nu știu asta, consultanții folosesc câteva modele de proiect, în care modifică câte ceva, ca să pară că proiectul este scris pentru un client anume și apoi, eventual, câștigă finanțarea, încasează comisionul de succes și îl lasă pe client să își bată capul cu punerea în practică a unor idei generale, nepotrivite pentru situații specifice și unice. Că este așa, o dovedesc numeroasele extrase din rapoartele de control întocmite de organisme ale Uniunii Europene sau naționale.
Un potențial beneficiar de finanțare europeană ar trebui abordeze un contract de consultanță cu o atenție chiar mai mare decât cea acordată unui contract de creditare sau de grant. Un contract de consultanță ar trebui să ofere garanții referitoare la unicitatea proiectului scris, la calitatea muncii de pregătire în vederea redactării proiectuliui și, extrem de important, referitoare la situațiile în care, pe durata implementării, se constată că proiectul nu este conform cu programul de finanțare.
Poate nu ar fi rău ca o persoană care intenționeză să se înhame la o finanțare europeană să participe la sesiunile de informare organizate de autoritățile finanțatoare, la sesiuni de instruire și informare cu caracter gratuit, organizate de ONG-uri sau firme sau chiar la cursuri, seminarii sau ateliere de lucru plătite. Timpul și banii utilizați pentru informare se vor dovedi investiții reale, traduse în evitarea pierderilor provocate de necunoaștere.
Pîrvu Ionică
Pîrvu este de formație jurist, cu un doctorat în filologie. A lucrat pentru companii, instituții și autorități publice guvernamentale. Are o experiență de 15 ani în managementul de proiect. A participat la elaborarea a două strategii naționale și a consiliat dezvoltarea mai multor organizații. A fost expert evaluator pentru programul Cultura 2000 și este evaluator pentru două programe de finanțare europene. Pîrvu a livrat peste 3500 de ore de training în domenii cum sunt dreptul și legislația, managementul, comunicarea și tehnologia informației, în România, Italia, Turcia și Lituania.
Când face altceva, fotografiază, scrie diferite literaturi, se simte foarte bine cu cortul, pe munți sau la malul mării.