Există un fel de mit (asociat cu o serie destul de lungă de nemulțumiri și întrebări), referitor la puținătatea surselor de finanțare pentru cultură. Așa cum am spus, în diferite ocazii și cum a scris și colega mea Adina Dragu, aici, există surse de finanțare pentru inițiative culturale. Unele sunt disponibile în cadrul programelor de finanțare ale unor autorități publice locale, altele în cadrul unor programe naționale și altele deschise de alte organisme sau organizații din țară (de exemplu, finanțările UAR pentru domeniul arhitectură). Mai există o sumedenie de soluții pentru finanțarea unor stagii de cercetare sau rezidențe artistice și, desigur, există finanțările europene. Cele din urmă sunt generoase sau extrem de generoase, distribuite în două mari categorii. În cele ce urmează, mă voi opri doar asupra finanțărilor europene, deoarece au câteva caracteristici importante.

Analiza superficială a programelor operaționale ar putea să pună semne de întrebare în legătură cu decizia de a se finanța în cadrul unei abordări local-regionale, cu un anumit accent asupra spațiului rural. Totuși, dacă ne gândim mai bine, o să constatăm că o astfel de abordare are sens, în măsura în care finanțările trebuie să aibă efecte structurale și de creștere a coeziunii la nivel național și european. Mediul rural din România are un nivel de dezvoltare mult sub majoritatea standardelor economice și sociale din Europa, cu decalaje uriașe chiar față de mediul urban din România, fără a mai vorbi de Uniunea Europeană. Programul Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) cuprinde o mare varietate de posibile intervenții, unele dintre acestea menite să contribuie la reducerea decalajelor față de mediul urban - începând de la servicii medicale și terminând cu drumuri, canalizări sau aducțiuni de apă.