Afişez elemetele după tag: POR
La luptă! (cu aliați puternici)
În cadrul unui demers mai puțin obișnuit, o autoritate publică centrală, Ministerul Culturii, prin intermediul Unității de Management a Proiectului (UMP), anunță http://www.umpcultura.ro/noutati_doc_517_anun-privind-selecia-de-parteneri-eligibili-in-vederea-depunerii-de-proiecte-finantate-prin-programul-operational-regional-2014-2020_pg_0.htm intenția de implicare directă în posibile proiecte care să fie implementate în cadrul Programului Operațional Regional, Axa Prioritară 5, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.
Întreprinzătorii români şi fondurile europene 2014-2020
Mi s-a părut util să fac o sinteză a oportunităţilor reprezentate de fondurile europene pentru întreprinzătorii români, în această perioadă în care toată lumea e în aştepare de veşti bune venind dinspre zona autorităţilor de gestionare a fondurilor europene. În exerciţiul financiar 2014-2020 IMM-urile din România vor avea acces la finanţare în cadrul a trei dintre programele finanţate prin fondurile structurale şi de investiţii (Programul Operaţional Capital Uman - POCU, Programul Operaţional Competitivitate - POC şi Programul Operaţional Regional - POR) şi în cadrul a două dintre măsurile Programului Naţional de Dezvoltare Rurală - PNDR 2014-2020. Înainte de a vedea care sunt posibilităţile deschise de către fiecare program în parte, câteva elemente specifice programelor din exerciţiul 2014-2020.